Blogul Innerchords

Orientarea sau dependenţa

Mai în glumă sau mai în serios, cei mai mulți dintre noi înțelegem astăzi că este mai important să te bucuri de drum și nu doar să ajungem la destinație. E chiar “în trend” să ai o gândire pozitivă și să nu fii mereu concentrat doar pe rezultat.

Orice individ care a trecut măcar o data printr-un curs de leadership a învaţat că trebuie să țină cont de oameni şi de modul în care aceștia ajung la un rezultat. “Haide…să fim pozitivi!” este îndemnul pe care îl aud din ce în ce mai des rostit de către oameni. Nu iau în considerare râsul ușor ironic care ascunde neîncrederea … pentru că știu că fiecare individ are nevoie să simtă mai întâi faptul că aceste vorbe sunt adevărate pentru ca mai apoi să le înțeleagă.

Până la urmă, toţi muncim pentru bani …

Asta este foarte adevarat şi reprezintă într-un fel sau în altul “Destinaţia” despre care vorbeam în paragraful de mai sus, în percepţia unora chiar “Destinaţia finală”. Cu toate acestea este foarte greu de înţeles care este motivul pentru care oamenii – care nu mai au nevoi financiare acute sau chiar au ajuns să fie foarte bogaţi – continuă să fie motivaţi la nesfârşit de atingerea rezultatului în sine şi nimic mai mult.

Vreau să văd că s-a întâmplat ceea ce mi-am propus … restul nu mai contează. Mă motivează să văd că lucrurile se întâmplă şi mă simt extrem de nefericit dacă nu am niciun rezultat palpabil. Simt că munca mea nu are sens dacă nu pot să măsor ce am realizat.

Există oameni care nu au ajuns să atingă siguranţa financiară şi tocmai din acest motiv ajung să raţionalizeze faptul că atingerea obiectivului este singurul lucru care contează. “Muncesc zi şi noapte până trec de perioada asta dificilă … apoi, mai vedem”, iar perioada dificilă nu se mai termină de 10 ani.

Workshop dezvoltare personala la Piatra Craiului

La prima vedere nu e nimic în neregulă în aceste afirmaţii. Ele pot părea afirmaţiile unor oameni ambiţioşi. Chiar sunt oameni ambiţioşi, dar mult prea dependenţi de propriile endorfine.

În termeni neuroştiinţifici este uşor de înţeles de ce acest lucru se întâmplă, ajungerea la destinaţie/atingerea obiectivului este decodificată de creier ca fiind obţinerea unei recompense. Acest lucru determină aruncarea în circulaţie a unor neurotransmiţători (endorfine, dopamină) în cantităţi mari ce ne generează o stare de uşoară euforie care durează foarte puţin, din nefericire.

Sunt sigură că absolut toţi cei care citesc acum au experimentat povestea de mai jos într-o formă sau alta.

Am de atins un obiectiv de vânzări la sfârşitul trimiestrului … timp de trei luni mă străduiesc să găsesc clienţi, “mă lupt” cu concurenţa în fiecare zi, scriu rapoarte nenumărate, fac prezentări … muncesc fără a mă odihni o clipă sau fără a încerca să văd ce simt pentru toate eforturile făcute. La sfârşitul trimestrului reuşesc să imi ating obiectivul şi…mă bucur în şedinţa finală când  văd pe tabel că mi-am atins 110% obiectivul. Îmi imaginez 5 minute cum o să plec în Grecia cu banii pe care îi voi primi din bonus … îmi spun că de data asta o sa aleg un loc deosebit, poate chiar cel pe care mi l-am promis data trecută (acesta este momentul în care creierul meu este invadat de neurotransmiţători care îmi creează aşa numita “stare de bine”) şi apoi … nimic … bucuria trece ca o adiere de vânt într-o zi mult prea călduroasă … pe ecran apar obiectivele pentru trimestrul următor … încep să mă focusez pe următoarele trei luni … o nouă destinaţie (acesta este momentul în care creierul meu revine la concentraţiile de neurotransmiţători sub care funcţionează în mod normal).

Şi, în felul acesta, viaţa noastră se desfaşoară între 2 concedii pe an, după cum spune un bun prieten de-al meu. Observaţia este foarte adevarată suntem foarte mulţi dintre noi care asta facem. Avem între 21 şi 25 zile pe an în care ne bucurăm de viaţă … în rest, trăim într-o stare de “mecanism automat” în care ne amintim destul de puţin despre noi şi despre faptul că suntem într-o călătorie absolut fascinantă care se numeşte “viaţa”.

Probabil că puţini dintre voi ştiţi că ceea ce am descris în rândurile de mai sus se numeste DEPENDENŢĂ.

Pentru că în natură totul este extrem de simplu, sunt aceleaşi tipuri de comportament pe care oamenii le au fie că e vorba de atingerea rezultatului fie că e vorba de administrarea de droguri: pentru individul dependent contează momentul administrării şi nu ce se întâmplă între administrări.

Vinovată de această stare este tocmai orientarea doar pe rezultat care reprezintă un gen de drog de calitate proastă pe care creierul nostru a învaţat să şi-l autoadministreze. În metafora mea drogul este reprezentat de momentul în care individul ajunge să obţină ceea ce şi-a propus, rezultatul (bani, recompense etc). E capabil să facă foarte multe eforturi ca să obţin “doza” (vezi epuizare fizică sau psihică), iar după administrare, după o scurtă stare de bine (ce se scurtează cu creşterea nivelului de dependenţă) încep să mă gândesc la doza viitoare şi reiau comportamentul anterior.

Cum opresc starea de dependența?

Liberul arbitru şi sprijinul celor din jurul nostru ne pot ajuta să depăşim această stare. Prima etapă ar fi să ne recunoaştem dependenţa. Să încetăm să acceptam raţionalizări de genul : “N-am încotro, n-am timp, nu depinde de mine, e mult prea complicat, e prea riscant”.

Să începem să constientizăm lucrurile mărunte care ne umplu viaţa între momentele atingerii rezultatului. Acestea sunt la fel, dacă nu mai mult, generatoare de endorfine şi alţi neurotransmiţători. Totul e să ne dăm şansa să le observăm. De exemplu, o discuţie cu un prieten, o plimbare în parc, altruismul, compasiunea, grija pentru ceilalţi sunt generatoare de substanţe în creier care nu numai că ne dau o stare de bine, dar ne şi ajută să vedem mai uşor oportunităţile, să muncim mai inteligent, iar acest lucru va facilita atingerea rezultatului în sine. Nimic în această lume nu este liniar. Nu muncim doar pentru bani. Nu trăim doar ca să murim.

E timpul să înţelegem matrixul fascinant în care viaţa noastră se desfăşoară. E timpul să acceptam faptul că acţiunile noastre nu pot fi niciodată doar pentru un singur scop şi cu impact într-o singură direcţie. E timpul să ne dăm voie să simţim că echilibrul între concentrarea pe atingerea rezultatului şi modul în care atingem acest rezultat nu este o teorie pozitivă inventată de curând în cursurile de leadership, ci un adevăr fundamental despre viaţă.

Innerchords | Discount evenimente